Sunday 29 April 2012

Jurnalul din British Columbia



         
 

3.

ÃŽn prima zi m-am dus la serviciu cu taxiul. Venisem cu două zile înainte, È™tiam că există autobuz local dar habar n-aveam la care din cele două staÈ›ii din faÈ›a blocului trebuia să aÈ™tept. Gary a fost desemnat, spre bucuria lui, să-mi prezinte Power and Recovery Plant, unde am fost repartizat, urmând ca peste 6 luni să trec mai departe la alt departament. Deci sub incidenÈ›a noastră erau cele două boilere, cel principal cam de mărimea unui bloc cu cinci etaje, iar cel auxiliar ceva mai mic, împreună cu toate instalaÈ›iile aferente. Recovery Plant însemna fabrica de pregătire È™i recuperare a chimicalelor folosite în proces, de la imensul cuptor rotitor care producea oxidul de calciu folosit la regenerarea soluÈ›iei de sodă caustică. Soda caustică împreună cu alte câteva „condimente” formau o soluÈ›ie aproape transparentă numită White Liquor care se folosea la tratarea aÈ™chiilor de lemn în niÈ™te tancuri solide numite digester unde se producea separarea ligninei de celuloză. Deci mediul nu era deloc prietenos: sodă caustică, acizi, oxid de calciu, eliminări de hidrogen sulfurat din canale È™i uneori din recipientele care stocau câte ceva etc.

Gary era la 30 de ani, portughez la origini, vorbitor tare cu râs molipsitor, doritor de bârfă cu orice ocazie. Toată ziua mi-a arătat fabrica. L-am întrebat de câteva ori dacă e sigur că pe mine mă plăteÈ™te cineva că stau È™i povestesc cu el. BineînÈ›eles, face parte din ceea ce se numeÈ™te „orientation”. Ne-am plimbat din subsol unde era un zdrobitor care făcea o gălăgie infernală măcinând zgura de la boilere, până pe acoperiÈ™ unde am stat mai mult să admirăm  peisajul că nu ploua în acel moment È™i poate aveam norocul să vedem vreun urs Grizzly în depărtare. N-am văzut. ÃŽn zona cuptorului care producea varul nestins era cald de nu te vedeai È™i o atmosferă irespirabilă din cauză că praful obÈ›inut era transportat mai departe spre proces pe bandă rulantă descoperită. Gary mi-a recomandat să nu transpir că varul se stinge pe piele È™i produce arsuri. BineînÈ›eles că am transpirat instantaneu.  La etajul trei al boilerului ne-am uitat prin ferestrele de vizitare la focul imens dinlăuntru. Era poate cea mai bună analogie a realității cu iadul.

Mai târziu am plecat spre lagună. Laguna era staÈ›ia de epurare a apelor uzate. Mai exact apele rezultate din procesul de producÈ›ie conÈ›inând o concentraÈ™ie bună de Black Liquor (adică White Liquor plus lignină È™i alte elemente extrase din lemn) erau tratate biologic È™i chimic pentru a deveni numai bune să fie deversate înapoi în râu. Vorba vine că erau numai bune... Tratarea biologică se făcea cu ajutorul unor bacterii care trăiau în apă, vreo 9 feluri diferite, care de care mai feroce È™i mai teribile pentru organismul uman provocând boala care distruge È›esuturile. Unul dintre tehnologi care s-a înÈ›epat din greÈ™eală într-o sârmă din apă È™i nu a acordat atenÈ›ia cuvenită, era o înÈ›epătură doar, a făcut în câteva ore ceea ce doctorii aici numesc „Flesh eating disseas” È™i a trebuit să fie transportat de urgență la Vancouver unde mâna infectată a fost pur È™i simplu ciopârÈ›ită pentru a curăța muÈ™chiul care murea cu o viteză demna de filmele SF. Plecând de la acel caz, lucrurile s-au aprins, lumea învață din greÈ™eli, alt caz nu a mai fost înainte È™i nimeni nu È™tia că este posibil să se întâmple aÈ™a ceva, măsurile de protecÈ›ie au fost create imediat, s-a trasat o clară atitudine față de negreala din bazine, adică nu era voie sub nici o formă să-È›i atingă pielea. ÃŽn caz că acest lucru se întâmpla, urma transport urgent la serviciile medicale È™i spalarea zonei timp de o jumătate de oră, apoi monitorizare pentru nu È™tiu câte zile.
Pentru ca bacteriile să trăiască temperatura apei se menÈ›inea la 14˚C, aÈ™a că în timpul iernii, când era frig afară, pe lagună domnea timp de patru luni, din noiembrie până în martie, o ceață deasă care puÈ›ea îngrozitor, dând peisajului aspectul acela de film horor, în care urma ca un monstru, să zicem marin, ar urma să apară din apele întunecate la propriu.

Bazinele erau betonate iar orice descindere la echipamentele din bazine se făcea cu ajutorul unei ambarcaÈ›iuni vechi de vreo 40 de ani, mare È™i grea, de metal, cu motor Diesel în cală. Deasupra pe punte, pe lângă scaunul căpitanului, avea două dulapuri mari, în laterale, pentru scule, aparate etc, iar a partea din spate erau depozitate parâmele, căngile, lanÈ›urile È™i alte chestii marinăreÈ™ti. Deoarece laguna È›inea de zona noastră, bineînÈ›eles că a trebuit să învăț să conduc barca. Excitant, mai ales când te trezeÈ™ti că trebuie să opreÈ™ti È™i chestia aia pe apă nu are frâne.   TotuÈ™i nu am lovit niciodată nici un gard despărÈ›itor sau malul betonat ca alÈ›ii. Activitatea asta marinărească a mai însemnat pentru mine necesitatea specializării în noduri. Nord americanii au câteva zeci de noduri marinăreÈ™ti, câteva noduri de folosință uzuală, alte câteva zeci folosite exclusiv în pescuit etc.
Pe apa lagunei pluteau echipamentele care aruncau apa în sus pentru aerare și altele care aveau un rotor scufundat și agitau apa în diferite direcții. Aerisitoarele erau montate pe niște donațuri de metal, de vreo 3 metri diametru, ancorate cu cabluri de stâlpi și când funcționau arătau ca niște fântâni arteziene. Când iarna era mai grea înghețau total și deveneau niște blocuri de gheață.
Laguna, din punct de vedere a protecției muncii, crea furtunoase discuții de fiecare dată când echipa trebuia să descindă pe ape, iar în timpul iernii echipamentele se defectau des, echipele trebuiau să intervină des și niciodată nu era clar în caz de scufundare a bărcii care ar fi fost cel mai bun și mai rapid plan de intervenție pentru a salva pe cei de pe barcă, care între timp s-ar fi bălăcit în apele mâloase întunecate, pline cu bacterii feroce.

Cu toate acestea, în primăvară un stol de vreo 50 de raÈ›e sălbatice veneau din sud È™i sălășuiau pe lagună întreg sezonul, scoteau pui care creÈ™teau acolo zbenguindu-se nestingheriÈ›i  Ã®n apele mortale pentru fiinÈ›a umană atât de vulnerabilă uneori. BineînÈ›eles că întreg stolul după un timp își schimba culoarea din cauza negrelii È™i a mâlului care uneori se ridica bolborosind È™i duhnind a hidrogen sulfurat. Iar după ce se înegreau nu mai prezentau nici un interes pentru vulpile È™i coioÈ›ii care mereu dădeau târcoale.