Sunday 12 February 2012


Jurnalul de la Chisineu Cris








3.
 Cea mai exotică figură din grupul de stagiari, sosiți în anul de grație 1985, după mine bineînțeles, era Gâză. Ăsta era contabil. Oficial meseria asta cu ajustare de numere pe hârtie se numea economist. Gâză era porecla noastră. Pe el îl chema Algu Eugen. Bihorean, individ deschis, membru de partid. Tom Cruise la figură, ușor afemeiat, un deliciu pentru el să converseze cu Dina (Dina era muncitor necalificat în formația lui Octav), puțin snob, dar mă rog: circumstanțele te împing a deveni. El a fost repartizat la noi iar nevastă-sa a primit serviciu la Cooperație, fiind și ea tot contabilă. La Cooperație funcția de președinte nu de director, pentru variație, era deținută de vestitul Gui, despre care nu se știa dacă avea bacalaureatul, dar era președinte la Cooperație, funcție nene, nu așa.

Apariția noastră a dereglat niște lucruri, nu puține, care până atunci funcționau probabil impecabil. Biro și Buduca, erau șefi de formații și păstoreau cu succes pe lucrători, fiind instaurată un fel de dictatură locală. Se primeau plocoane în schimbul zilelor libere care le acordau, care se împărțeau cu Franți (a-ul e nazal). Primele pentru export se acordau după ureche și după nivelul de prietenie. Se cotiza cuminte și constant la Arad porc de Craciun, cafea și alte bunătăți de la unguri, țuică etc. În coaliție, adică eforturile erau comune, ca o familie alcătuită din Runk și favoriții. Treaba mergea dacă se primea plasa așa că producția rămânea pe locul doi. În caz că se întâmpla vreo problemă de întârziere cu planul, sau vreo abatere de la calitate, nu era nimic personal din partea șefilor de la Arad, măi băieți avem și noi șefii noștri pe cei de la partid, hai mă ce dracu aveți grijă că vin ăia de la IGS (Inspectoratul General de Stat – care era un fel de poliție economică axată cu verificarea calității la produsele pentru export, și cum noi făceam 90% export, ăia erau la Criș în fiecare lună). O mână spală pe alta și amândouă obrazul subțire care cu cheltuială se ține.

Noi veniții, indivizii înșcolați și nedoriți, am fost puși pe funcții de șefi de formații iar foștii șefi au fost retrogradați pe funcții de CTC-iști. Neplăcere totală, ura le mocnea în urechi și creiere, ne-am bucurat instantaneu de ostilitate, dusă la apogeu, săpare și denigrare pe la spate cu orice ocazie, încercări repetate de ruinare a personalității în fața oamenilor și multe alte șicane. Buduca era un individ cu posibilități intelectuale limitate, ceea ce îl făcea să fie mai lipsit de imaginație în cazuri de-astea și deci mai reținut, dar Biro era de-a dreptul dezlanțuit.  

Eu am fost trimis la liceu să predau materiile tehnice  Mecanisme, Rezistența materialelor, Tehnologie și Utilaje tehnologice etc. În primul an aveam ore la clasele a X-a și a XI-a, împrăștiate câte trei, patru ore în fiecare zi. La clasa a XI-a aveam mai multe ore decât dirigintele, care preda matematica și dirigenția. Cum rămâneau destule ore în care nu aveam ce face directorul a dispus să fiu desemnatul favorit la suplinit acolo unde profesorul nu intra la oră dintr-un anumit motiv. Suplineam orice: matematică, atunci când tovarășa Popescu (care era soția tovarășului Popescu, secretarul de partid al Consiliul orășenesc) nu se simțea bine (și nu se simțea de multe ori), franceză sau engleză când profesorul navetist nu ajungea de la Arad, biologie, chimie, fizică, dar mai ales suplineam orele de limba română ale tovarășului director care trebuia să plece de urgență la Consiliu la vreo ședință. Câte din ședințe erau reale și câte imaginare nimeni nu poate spune pentru că fiind director nu trebuia să dea socoteală nimănui. Cert e că în fiecare săptămână suplineam cel puțin o oră de limba română.

În orele alea atunci când nu îi lăsam pe copii să învețe pentru vreo lucrare care ar fi putut s-o aibă mai târziu în aceeași zi, îmi plăcea să le dau niște teste cu întrebări de cultură generală, probleme de inteligență și logică, întrebări generale despre materiile lor favorite și motivul pentru care sunt favorite, păreri despre profesori, ce ar trebui făcut pentru ca școala să devină mai atractivă etc. Ca să stimulez sinceritatea copilului ceream să nu scrie numele pe foaia cu răspunsuri. Din răspunsurile primite am fost surprins să constat că materiile favorite erau matematica și limba română, pentru că la astea profesorii, adică directorul și Popeasca, lipseau cel mai mult și nu se făceau orele. Bineînțeles că testele mele au fost declarate neautorizate de către director și mi s-a interzis să le mai practic.

Directorul Jura era un mic dictator local. Se criza, striga la toată lumea, elevi sau profesori, punea la punct, făcea observație profesoarelor dacă din întâmplare comiteau vreo greșeală gramaticală în exprimare. El era, dincolo de director, critic literar, adică publicase o carte în colectiv și vezi doamne se credea o somitate în domeniu. În același liceu Măduța Ilie preda filozofia iar Leric preda română. Măduța avea vreo 13 cărți publicate și un premiu al Uniunii Scriitorilor, iar Leric lucra la un dicționar al personajelor lui Slavici, el fiind de prin zona Aradului de loc și asta era ca un fel de manifestare a patriotismului local. Ei și atunci cum adică tocmai ditamai directorul profesor de limba română să rămână nepublicat? Ceea ce publicase era exact materialul tipic acelor timpuri comuniste, incolor, inodor, un amestec de literatură cu interpretare politică plus elogii conducătorilor supremi, care nu trebuia nimănui și nu interesa pe nimeni și fără de care literatura română s-ar fi simțit infinit mai bine.   

Noul an școlar mi-a adus mult mai multe ore, câte 5 sau 6 ore în fiecare zi, de luni până sâmbătă. La clasa a XII-a predam acum ceva despre organizarea producției. În Canada mi-am dat seama că la asta comuniștii erau buni. Mult mai buni decât foarte multe companii de aici, care se sparg în a aplica Six Sigma și Kaisen, ultimele răcnete ale organizării producției importate din Japonia. Manualele de liceu din acele vremuri din Romania descriau complet și exact aceleași principii de organizare, planificare, evaluare și monitorizare a producției de care vorbesc Kaisen și Six Sigma.

Tot noul an școlar mi-a adus o clasa a IX-a cu elevi veniți de prin satele din împrejurimi, din care 80% vorbeau aproape în exclusivitate limba maghiară. Stăteau liniștiți, aproape adormiți în clasă, privindu-mă tâmp. Dacă întrebam: ați înțeles? făceau semn cu capul că da; ce ați înțeles? ridicare din umeri; e ceva ce nu ați înțeles? semn cu capul că nu. Odată l-am sculat pe unul din ei, pe Kosa, în picioare și l-am pus să citească primele propoziții de la lecția din carte. Nu înțelegea mai mult de jumătate din cuvinte, nu știa ce înseamnă pe românește. Și materia nu era nu știu ce, învățau despre ciocan, pilă, daltă.